Tăriceanu, la BBC: Justiția în România nu e independentă. Guvernul, bine intenționat cu OUG 13

Tăriceanu, la  BBC: Justiția în România nu e independentă. Guvernul, bine intenționat cu OUG 13
Publicat: 06/02/2017, 16:08

Liderul ALDE a recunoscut, pentru BBC, că acțiunile Guvernului și modul în care au fost comunicate au fost „stângace”, a dar insistat că au fost bine intenționate.

În schimb, Tăriceanu a respins percepția, existentă atât la nivelul țării, cât și în afara ei, potrivit căreia conflictul, care a dus la protestele de stradă, s-ar purta între oficialii corupți și societatea care luptă împotriva corupției.

„Regret că trebuie să spun asta, dar sistemul judiciar din România nu este independent și aceasta este adevărata problemă care ar trebui dezbătută în viitor”, a spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a creionat, relatează BBC, o imagine a procurorilor, în special a celor de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), care fac „echipă” cu serviciile secrete. Tăriceanu i-a acuzat pe procurori că merg mână în mână cu judecătorii și că încalcă libertățile civice ale cetățenilor români într-un mod care nu a mai fost văzut de pe vremea comunismului.

„DNA și serviciile de informații sunt percepute acum ca instituții care nu respectă cadrul legal, care sunt corupte ele însele și care sunt folosite ca pârghii importante în lupta politică din România”, a declarat președintele Senatului.

Unul dintre motivele care a stârnit furia străzii, în utimele zile, a fost cauzat de rapiditatea cu care Guvernul a adoptat ordonanța, fără a da posibilitatea unei dezbateri, mai notează BBC. Însă Guvernul va schimba acest lucru, dă asigurări Tăriceanu, care a anunțat o consultare largă, la care vor fi invitate și grupurile civile care fost active pe perioada protestelor.

Peste 200.000 de oameni au participat la cel mai mare miting de protest din ultimii 27 de ani din București, cerând în Piața Victoriei demisia Guvernului. Manifestanții au umplut până la refuz platoul din fața sediului Guvernului, dar și străzile care duceau spre piață, scandând „Demisia! Demisia”, „Hoții!”, „DNA, să vină să vă ia”. Bucureștenilor li s-au alăturat studenți veniți din marile centre universitare, Cluj, Timișoara sau Constanța. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Sibiu, Iași, Brașov, Arad, Timișoara, Craiova sau Constanța.

În timp ce sute de mii de oameni erau în stradă, premierul Sorin Grindeanu anunța, într-o emisiune TV, că nu va pleca de la Palatul Victoria.

”Modalitatea prin care un guvern poate fi dat jos este prin moțiune de cenzură, pentru că cealaltă, cea prin care mi-aș da eu demisia, nu se poate – fiindcă nu mi-o dau”, a spus Grindeanu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării